Comunicat – 29.11.2024

Solicitare de finanțare pentru studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză București-Giurgiu

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus în data de 28.11.2024 aplicația de Finanțare pentru proiectul Elaborare studiu de fezabilitate pentru “Drum de mare viteză București-Giurgiu”, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 1 – Îmbunătățirea conectivității primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Obiectivul proiectului îl constituie realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu, inclusiv activități conexe, precum realizarea auditului de siguranță rutieră. Implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, precum și la dezvoltarea pieței interne, cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.
Solicitarea de finanțare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru o valoare totală estimată de 52.751.899,55 lei (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune este de 17.748.016,66 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 35.003.882,89 lei reprezentând contribuția de la Bugetul de Stat al României (compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum și TVA).

Contractul de finanțare pentru acest proiect va fi putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru PT 2021 – 2027.
Durata proiectului in cadrul cererii de finanțare: 30 luni (inclusiv derularea procedurii de achiziție publică si activități conexe specifice obiectivului)

Cod proiect: 336445

Realizarea unui drum de mare viteză (Autostradă/Drum Expres) între București și Giurgiu, pe traseul coridorului european de transport IX, devine cu atât mai importantă, în contextul lucrărilor deja demarate la secțiunile de autostradă Veliko Tărnavo-Ruse (Bulgaria) și în perspectiva aderării la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre.

Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune prin Programul Transport 2021-2027.

Hartă cu rol ilustrativ:

Harta cu rol ilustrativ

Sari la conținut