Date prevăzute în Anexele 4 și 5 la HG nr. 1269/2021
Agenda conducerii
Numele și prenumele persoanei responsabile de primirea solicitărilor în baza Legii nr. 544/2001, precum și datele de contact
Rapoartele anuale de aplicare a Legii nr. 544/2001
Situația plăților (execuția bugetară)
Situația drepturilor salariale pe funcții și a altor drepturi/beneficii
Programul anual al achizițiilor publice
Centralizatorul achizițiilor publice
Contractele de achiziție publică de peste 5000 euro
Situația anuală a finanțărilor nerambursabile acordate persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial
Lista cuprinzând cadourile primite, potrivit Legii nr. 251/2004 și destnația acestora
Mecanismul de raportare a încălcărilor legii
Declarația privind asumarea unei agende de Integritate și planul de integritate al instituției
Raport narativ referitor la stadiul implementării măsurilor prevăzute în SNA
Situația incidentelor de integritate
Remunerația fiecărui membru al CA/Director (inclusiv sporuri, bonusuri sau alte beneficii)
Statutul membrilor CA
Procedura prin care s-a făcut selecția membrilor consiliului de administrație și a directorului general, precum și revocările din funcțiile respective în ultimii 3 ani și motivele revocărilor
Scrisoarea de așteptări
Publicarea cheltuielilor totale cu personalul în ultimii 3 ani (inclusiv salarii, sporuri, bonusuri, traininguri sau formare profesională, decontări și alte beneficii)
Detalierea serviciilor sau bunurilor produse de întrepindere în interes public